Your address will show here +12 34 56 78
40 de angajamente la guvernare
O Românie fără hoţie:

1. Fără Penali în Funcții Publice

Interzicerea ocupării de funcții publice alese pentru persoanele condamnate penal care nu s-au reabilitat.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

2. Fără pensii speciale

Eliminarea pensiilor speciale și calcularea tuturor pensiilor după același sistem. Egalitatea românilor în fața pensiei înseamnă la contribuție egală, pensie egală.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

3. Să nu mori cu dreptatea în mână

Vindecarea justiției prin corectarea legilor sale, desființarea Secției Speciale, repornirea activității DNA. Mai mult, justiție funcțională pentru cetățeni prin măsuri clare care vor face ca aceștia să primească soluții rapide și echitabile pentru dosarele lor.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL
Un stat reformat:

4. 300 parlamentari, primari în 2 tururi și reforma electorală

Schimbarea modului în care sunt ocupate funcțiile publice prin: limitarea numărului de parlamentari la 300, alegerea primarilor în două tururi, creșterea reprezentării românilor din diaspora, vot prin corespondență și vot electronic, liste deschise de candidați.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

5. Transparență totală

Publicarea online și accesul cetățenilor la toate cheltuielile publice, contractele de achiziții publice și la toate informațiile relevante privind instituțiile statului, de la Guvern până la primării.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

6. Primării mai puține și mai eficiente

Reducerea numărului de primării prin comasare voluntară, în vederea creșterii calității serviciilor publice furnizate locuitorilor. Reforma administrativă va viza și gestionarea eficientă a zonei metropolitane din jurul orașelor cu peste 100.000 de locuitori.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

7. Fără mii de agenții

Reducerea numărului de primării prin comasare voluntară, în vederea creșterii calității serviciilor publice furnizate locuitorilor. Reforma administrativă va viza și gestionarea eficientă a zonei metropolitane din jurul orașelor cu peste 100.000 de locuitori.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

8. Cetățenie digitală

Crearea infrastructurii necesare pentru ca cetățenii să nu mai plimbe hârtii între instituții, ci informațiile să circule electronic, sigur, rapid și ușor de urmărit. Construirea „autostrăzilor digitale” între instituțiile statului care au baze de date, astfel încât acestea să comunice eficient între ele.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL
Sănătate cu prioritate:

9. Fond de 1 miliard de euro pentru o infrastructură sanitară modernă

Modernizarea spitalelor, construirea de spitale noi și a unei infrastructuri sanitare moderne, prin investirea a 1 miliard de euro în următorii patru ani.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

10. Stimulente pentru a ne menține sănătoși, nu bolnavi

Îmbunătățirea stării de sănătate a românilor prin măsuri precum: medici de familie în toate comunele și asistenți medicali în toate satele din țară până în 2024, dublarea performanței programelor naționale de prevenție, recompensarea personalor care duc un stil de viață sănătos și introducerea educației pentru sănătate în școli.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

11. Dreptul de a alege în sănătate

Încurajarea concurenței în sistemul de sănătate astfel încât toti românii să aibă dreptul de a alege în ceea ce privește serviciile și asigurările de sănătate și să beneficieze de sprijinul financiar al statului prin care să poată face efectiv această alegere.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

12. Acces garantat la medicamente esențiale

Garantarea accesului românilor, în regim 100% compensat, la medicamentele esențiale de pe lista Organizației Mondiale a Sănătății.

13. Siguranța pacientului pe primul loc

Creșterea calității actului medical și a siguranței pacientului prin măsuri care asigură profesionalizarea continuă. Crearea primului Program Național de Îmbunătățire a Calității Actului Medical prin care vor fi recompensate educațional și financiar echipele medicale care își îmbunătățesc rezultatele, precum și spitalele care implementează proiecte concrete de creștere a siguranței actului medical și a experienței pacientului
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

14. Medic și pacient, la un click distanță

Constituirea unui Fond Național de Inovație în Sănătate prin care să fie stimulată dezvoltarea de soluții digitalizate și de telemedicină prin care să debirocratizăm practica medicală și să apropiem medicul de pacient.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL
Educație ca la carte:

15. Fără politică la școală

Depolitizarea învățământului preuniversitar românesc și așezarea copilului în centrul sistemului. Desființarea inspectoratelor școlare și transformarea directorilor de școli în manageri performanți, aleși prin concurs.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

16. Dreptul de a alege în educație

Să poți alege școala la care merge copilul tău, din mai multe opțiuni bune. Deciziile în școlile publice să fie luate nu de minister și primărie, ci de consiliul de administrație al școlii. Regândirea materiilor și stabilirea unui curriculum național simplificat, completat de unul suplimentar ales de elev sau de școală. Un proces mai ușor de înființare și funcționare a grădinițelor, școlilor și liceelor private.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

17. Școala de la 8 la 5, masă caldă și școală după școală

Creșterea calității învățământului prin reorganizarea programului elevilor. Astfel, în intervalul 8.00-17.00, elevii participă la orele de studiu dimineața, la prânz au parte de o masă caldă, iar după-amiază se pot implica în activități opționale (teme, activități sportive, cluburi de interes etc).
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

18. Sprijin pentru școala online

Organizarea și dezvoltarea a 8 Centre Regionale pentru Suport în Educație Online, care să ofere școlilor sprijin în desfășurarea orelor online; de la conectarea la internet de mare viteză și achiziția de echipamente până la formarea de competențe digitale pentru cadrele didactice.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL
Economia pe care țara o merită:

19. Antreprenoriat fără birocrație

Reducerea birocrației impuse de stat pentru întreprinderile românești. Continuăm procesul de debirocratizare prin analiza permanentă a poverii administrative pe mediul de afaceri și reducerea cerințelor inutile.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

20. Bani europeni investiți în industrii ale viitorului

Dezvoltarea României prin investiții în industrii strategice la nivel european și în avantaje competitive la nivel local: tehnologie verde, digital, eco turism, industrii creative.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

21. „Clasa de mijloc la sate”: susținerea fermierilor mici și mijlocii

Creșterea competitivității și a performanței economice a fermierilor mici și mijlocii prin acces la: know-how, forme asociative și centre de colectare cu servicii integrate („food hubs”) și la canale de vânzare variate.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

22. Acces la finanțare pentru antreprenori

Facilitarea accesului la informații si la finanțare pentru antreprenori, oportunități în funcție de stadiul afacerii și diversificarea surselor de finanțare.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

23. Lider european în îngrijirea vârstnicilor

Revigorarea Institutului Ana Aslan și crearea unei rețele naționale la standarde europene pentru asistență medicală geriatrică, cercetare și gerontologie socială, îngrijire geriatrică și paliativă.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

24. Gazele din Marea Neagră contribuie la pensiile românilor

Demararea proiectului strategic de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră și folosirea veniturilor obținute pentru a investi prin fondurile de pensii administrate privat, în beneficiul românilor (pensia privată obligatorie). VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

25. Drumul spre acasă pentru românii din diaspora

Facilitarea reîntoarcerii în țară a românilor care își doresc să revină. Programe de asistență clar țintite pentru informare, întoarcere, acomodare și încurajarea antreprenoriatului în țară.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

26. Zero taxe pe salariul minim

Reducere impozitării muncii prin scutirea de taxe și impozite a 2.230 de lei din salariul brut (echivalentul salariului minim pe economie). Aplicarea taxelor și impozitelor să se facă doar pe suma care depășeste salariul minim pe economie.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL
Și natură, și infrastructură:

27. Autostrăzi pe bune, nu pe hârtie

O nouă abordare în implementarea marilor proiecte de infrastructură cu: finanțare adecvată, un calcul realist al costurilor, restructurarea companiei naționale de autostrăzi, angajarea de profesioniști și stabilirea unor priorități clare.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

28. Fără gunoaie în natură

Reducerea cantităților de ambalaje care în loc să fie reciclate ajung să polueze mediul, prin introducerea unui sistem național de returnare voluntară a ambalajelor: lăsăm garanție, ducem ambalajele înapoi și recuperăm garanția. Un parteneriat real și reciproc avantajos între stat și cetățeni.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

29. Împădurim România și combatem tăierile ilegale prin DNA-ul Pădurilor

Creșterea treptată a capacității de împădurire prin atragerea de fonduri europene, fonduri private și alocări bugetare. Atingerea unui ritm de împădurire anual care să facă posibilă acoperirea cu păduri a aproximativ 40% din suprafața terestră a României, până în 2050.Înființarea unei Direcții de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, instituție autonomă, organizată pe modelul DNA și DIICOT.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL
Lupta cu sărăcia:

30. Programele naționale ”Fiecare copil la grădiniță” și ”Școală pentru toți”

Creșterea numărului de copii din medii sărace care merg la grădiniță, prin dezvoltarea și extinderea programului „Fiecare Copil în Grădiniță”. Reducerea abandonului școlar prin extinderea programului „Școală pentru Toți”, de la 500 la 1.200 școli vulnerabile.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

31. Combaterea sărăciei energetice

Implementarea de proiecte și programe finanțate cu fonduri europene, care să asigure accesul tuturor românilor la energie.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

32. Protecție socială și muncă legală în domeniul serviciilor

Crearea unui cadru legal simplificat în domeniul serviciilor, prin acordarea unei forme simplificate de plată (vouchere) pentru lucrătorii sezonieri, zilieri, personalul de menaj și îngrijire. Aceste categorii vor dobândi beneficii sociale (pensie, asigurare de sănătate) și în acelasi timp se va lărgi baza de colectare a contribuțiilor și impozitelor.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

33. Fleximuncă

Introducerea contractelor de muncă multi-flexibile, care permit angajatorilor și angajaților să decidă individual condițiile în care un angajat își desfășoară activitatea. Soluții precum munca de la distanță (telemuncă), adaptarea programului de lucru de 8 ore, comprimarea săptămânii de muncă, măsurarea rezultatelor cu indicatori de obiectiv și nu normare pe ore, job-sharing, alegerea zilelor libere, beneficii flexibile.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

34. Un loc de muncă: cea mai bună protecție socială (VMI)

Implementarea legii Venitului Minim de Incluziune care stimulează căutarea locurilor de muncă pentru că persoanele care primesc asistență socială nu mai trebuie să aleagă între un loc de muncă și păstrarea ajutorului social.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

35. CRESC - Corpul Român de Solidaritate și Cooperare

Crearea unui sistem integrat de servicii pentru: oamenii care care doresc să se implice în activități cu impact în comunitate, organizații care lucrează cu aceștia și comunitățile beneficiare. Inițiativă a Corpul Român de Solidaritate și Cooperare (CRESC).
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL
Calitate a vieții:

36. Internet pentru toți

Asigurarea accesului tuturor românilor la internet de mare viteză și alfabetizare digitală, nevoi devenite esențiale în orice aspect al vieții, inclusiv sănatate, educație și muncă.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

37. Un viitor pentru cultura independentă

Ajutor de stat pentru operatorii culturali din sectorul independent-privat, în condițiile suspendării activității acestora pe termen nedefinit. Sprijin pentru relansarea producției culturale în condițiile revenirii treptate a publicului la evenimentele cu prezență fizică.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

38. Aducem sportul înapoi în școală

Educație pentru și prin sport prin creșterea rolului formativ - educațional al sportului în școală. Regândirea orelor de educație fizică și încurajarea competițiilor școlare.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

39. Sate cu arhitectură tradițională protejată și pusă în valoare

Sprijin financiar pentru cei care cumpară case părăsite la țară pentru a le restaura și pune in valoare, fie pentru locuit, fie pentru a le introduce în circuitul turistic, mai ales în zone rurale recunoscute pentru tradiția arhitecturală specifică.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL

40. Democrație și presă liberă în Republica Moldova

Crearea unui Fond pentru Democrație în Republica Moldova care să sprijine dezvoltarea societății civile și a presei libere.
VEZI ANGAJAMENTUL INTEGRAL