Your address will show here +12 34 56 78
38 Aducem sportul înapoi în școală
Educație pentru și prin sport prin creșterea rolului formativ - educațional al sportului în școală. Regândirea orelor de educație fizică și încurajarea competițiilor școlare.

Din păcate, interesul românilor pentru sport este foarte scăzut, așa că ne-am propus să schimbăm această stare de fapt. Suntem conștienți că este mai dificil și mai costisitor să modificăm atitudini și comportamente deja formate, așa că trebuie să intervenim cât mai din timp, adică începând de la școală. Acolo începe, de regulă, relația viitorului adult cu sportul și mișcarea, prin urmare este foarte important ca primul contact cu sportul să fie pozitiv și să se mențină așa pe durata întregului ciclu școlar.

În acest sens, politicile USR-PLUS vor viza reforma orei de educație fizică (1), cea a sistemului competițional sportiv școlar (2) și stimularea inițiativelor asociațiilor sportive școlare (3).

Măsura concretă

Impact bugetar
3 milioane RON

Sursă de finanțare
Bugetul de stat

Instituție responsabilă
Instituțiile responsabile pentru implementarea acestor măsuri vor fi Ministerul Educației și Cercetării (MEC), alături de Ministerul Tineretului și Sportului (MTS). Un aport important îl va avea și o unitate în interiorul MEC, pe care ne propunem să o înființăm pentru a coordona întreaga rețea de cluburi și asociații sportive școlare și care va colabora îndeaproape cu MTS. În prezent, această coordonare lipsește.